Luni, 4 august 2025, de pomenirea Sfintei Întocmai cu Apostolii Maria Magdalena și a Sfântului Mucenic Foca, Înaltpreasfințitul Ioan, arhiepiscop de Soroca și Drochia, a săvârșit rânduiala sfințirii Prestolului și a noii biserici-paraclis „Sfânta Treime” din municipiul Soroca.
La prima Liturghie oficiată în acest sfânt locaș au participat protoiereul Nicolae CRAVEȚ, secretarul eparhiei de Soroca și Drochia și protopop de Soroca, clerici ai Protopopiatului Soroca, domnul Petru MORARI, întemeietorul și ctitorul locașului sfânt, precum și credincioși soroceni.
În timpul Liturghiei, fiul ctitorului, Serghei MORARI, a fost hirotonit în treapta de diacon.
După încheierea slujbei, a urmat sfințirea bisericii în exterior, apoi arhiepiscopul Ioan a adresat cuvânt de învățătură și felicitare cu prilejul sărbătorii.
Biroul de Presă al Eparhiei de Soroca și Drochia