Mesajul Preasfințitului Ioan, Episcop de Soroca și Drochia cu prilejul marcării a 33 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova

Ziua de 27 august 1991 reprezintă pentru poporul nostru, o zi binecuvântată, când a fost aleasă democrația, libertatea și dreptul de a ne construi propriul destin.

Împlinirea a 33 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova ne oferă prilejul de a adresa tuturor locuitorilor țării noastre sincere felicitări, doriri de sănătate și prosperitate.

Dragostea pentru țară este sentimentul nobil, pe care Biserica Ortodoxă îl susține și-l promovează, mai ales la fiecare slujbă, când se roagă pentru de Dumnezeu păzită țara noastră Moldova, stăpânirea și armata ei.

Astăzi, ne unim în rugăciune și recunoștință față de Bunul Dumnezeu, rugăndu-L să binecuvânteze pe poporul Său cu pace (Psalmul 28, 11), dăruindu-ne ajutor, bunăstare și realizări mărețe.

La mulți ani, Republica Moldova!

Cu alese urări de bine,
† IOAN,
Episcop de Soroca și Drochia