Mesajul arhiepiscopului Ioan, adresat Înaltpreasfințitului ANATOLIE, arhiepiscop de Cahul și Comrat, la 75 de ani ai vieții

Înaltpreasfinției Sale,
Înaltpreasfințitului ANATOLIE, Arhiepiscop de Cahul și Comrat

Înaltpreasfinția Voastră,

Cu prilejul binecuvântatei aniversări a 75 de ani de viață, Vă adresez alese urări de sănătate, pace lăuntrică și întărire în slujirea arhierească.

Viața și arhipăstorirea Înaltpreasfinției Voastre rămân o mărturie vie a statorniciei în adevărul Evangheliei, a slujirii jertfelnice și a discernământului duhovnicesc – roade ale unei lucrări cuviincioase în Biserica lui Hristos.

Preamilostivul Dumnezeu să Vă învrednicească de și mai bogate daruri cerești, spre zidirea Trupului Său tainic și spre sporirea credincioșilor în lumina dreptei credințe.

Întru mulți și pururea binecuvântați ani!

Cu smerită dragoste întru Hristos,
† IOAN
Arhiepiscop de Soroca și Drochia