Festivalul Cântecului Pascal la Rîșcani

Marți, 22 aprilie 2025, în curtea bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Aluniș, raionul Rîșcani, s-a desfășurat cea de-a 15-a ediție a Festivalului Cântecului Pascal „Lumină lină – Datină creștină”, cu participarea colectivelor corale și a ansamblurilor vocale din orașul Rîșcani și din satele raionului.

La evenimentul cultural-bisericesc au fost prezenți: domnul Vladimir MIZDRENCO, președintele raionului Rîșcani, domnul Ion VACARIUC, primarul satului Aluniș, doamna Ulea CALISTRU, șeful secției raionale Cultură a Consiliului Raional Rîșcani, specialiști în domeniul cultură, preoții Protopopiatului Rîșcani și credincioși din diferite localități.

În contextul sărbătorii Învierii Domnului, a fost prezentată și o expoziție pascală.

La încheierea programului, Arhiepiscopul Ioan a transmis mesaj de felicitare și apreciere tuturor celor care au evoluat, oferindu-le diplome de recunoștință.

De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a exprimat mulțumire și părintelui Alexei SCUTARU, parohul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Aluniș, pentru implicare și contribuție la organizarea sărbătorii din această zi pascală.

Biroul de Presă al Eparhiei de Soroca și Drochia