Duminica Floriilor la catedrala mitropolitană

IMG_8451

Ca de fiecare dată, şi în acest an, emblematica sărbătoare a Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, a fost prăznuită cu multă însufleţire şi sete duhovnicească de către sutele şi sutele de credincioşi care au participat la slujba praznicală săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir, căruia i-au coliturghisit Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, precum și numeroși slujitori ai Catedralei „Nașterea Domnului” din Chișinău.

Poporul, avându-l în frunte pe Arhipăstor, a dat cinstirea cuvenită acestei Duminici care deschide calea spre Patimile, iar mai apoi spre luminoasa Înviere a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În timpul slujbei, tânărul Veaceslav Burlescu a fost hirotonit de către Chiriarh în treapta de diacon, primind cu acest prilej binecuvântarea şi îndemnurile Înaltpreasfinţiei Sale pentru o slujire vrednică şi cinstită la Altarul lui Dumnezeu.

După Sfânta Liturghie, enoriașii au ascultat un cuvânt de învățătură şi felicitare, însoțite de sfaturi spre a fi cu luare-aminte la marea sărbătoare celebrată astăzi și să ceară de la Domnul întărire trupească și sufletească pentru a putea petrece după cuviinţă ultima săptămână premergătoare Sfintelor Paști.

După serviciul divin, Vlădica Vladimir a sfinţit stâlpările aduse de nenumăraţii creştini, care practic au inundat scuarul Catedralei. Mai apoi, Înaltpreasfinţia Sa a vizitat expoziţia „Mergând spre Înviere”, organizată în colaborare cu Mitropolia Moldovei, Asociația Studenților Creștini Ortodocși din Moldova și Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului, în cadrul căreia sunt expuse lucrări ale copiilor din centrele comunitare şi de plasament.

Sursa mitropolia.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *