În Duminica a IV-a după Învierea Domnului (a Vindecării slăbănogului de la Vitezda), enoriaşii Catedralei mitropolitane au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte şi Mitropolit Vladimir, avându-i alături în rugăciune pe Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei și pe sluijtorii sfântului lăcaș.
Din Pericopa evanghelică de astăzi aflăm că slăbănogul de la Vitezda, bolnav și neputincios fiind, a văzut pe mulți oameni vindecați în preajma lui, și cu toate acestea, nici un sentiment de ură, de invidie nu găsim în sufletul lui, pentru că Evanghelia ar fi amintit acest lucru. Era, înainte de toate, un om foarte răbdător. Deși era slăbănog, adică avea o neputință trupească grea, avea o liniște și o pace sufletească, înțelegând că toate acestea veneau de la Dumnezeu, poate și pentru păcatele lui. Nu a avut niciodată vreun cuvânt împotriva celorlalți care s-au vindecat înaintea lui. A stăruit, a mers mai departe, n-a invidiat și nu s-a mâniat niciodată.
Iar o altă rară virtute, în vremea aceea ca și în vremea noastră, este aceea că a avut puterea să înțeleagă că unii oameni se vindecă, iar el rămâne în urmă. Pe când astăzi toți doresc să fie înaintea celorlalți, toți doresc să fie primii, și în realizările acestei lumi, și în realizările lor familiale, și în toată activitatea pe care o fac. Tocmai răbdarea slăbănogului a fost apreciată de Mântuitorul Iisus Hristos.
În cadrul serviciului divin, diaconul Serghei Gogu a fost hirotonit în treapta de preot pe seama parohiei „Sf. Irh. Vasile cel Mare” din mun. Chișinău, cartierul Botanica. Cu acest binecuvântat prilej, Vlădica Vladimir a urat nou hirotonitului slujitor să fie vrednic de chemarea sa şi să-şi ducă crucea încredinţată cu semerenie şi desăvârşită ascultare.
La final, a fost oficiat un Tedeum de mulțumire lui Dumnezeu, pentru toate binefacerile Sale cele cerești.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media