Numeroși credincioși din Capitală au participat în Vinerea Mare la slujba Prohodului Domnului săvârşită la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului”.
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Slujba Prohodului a fost oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi condus de Preasfinţitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei.
Credincioşii au cântat Prohodul împreună cu soborul slujitor, ţinând lumânări aprinse în mână şi rugându-se Mântuitorului Iisus Hristos pentru ajutor şi mântuire.
Textul slujbei îmbină profunzimea teologică şi frumuseţea poetică şi prezintă într-o formă concentrată învăţătura Bisericii despre Răstignirea şi Moartea Mântuitorului Iisus Histos, ce îşi găsesc desăvârşirea în Învierea Sa cea de a treia zi. La sfârşitul Doxologiei, a avut loc tradiţionala procesiune în jurul Catedralei mitropolitane, care simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului.
La final, PS Episcop Ioan a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a vorbit despre Jertfa plină de iubire a Mântuitorului Iisus Hristos față de întreaga omenire.
Sursa: www.mitropolia.md