Mâna lui Moise ne va face să credem, suflete, cum că Dumnezeu poate să albească şi să cureţe viaţa cea leproasă; nu te deznădăjdui dar, măcar că eşti lepros.
Canonul Cel Mare, Cântarea a 6-a
Suntem la finele celei de-a cincea săptămâni a Postului Mare, marea sărbătoare a Învierii Domnului este tot mai aproape. Dar până a ajunge la Înviere, trebuie să parcurgem Drumul Crucii. Aşa cum a făcut-o Însuși Hristos, Apostolii Săi și toți sfinții care au mers pe această cale.
Traditia Bisericii ne îndeamnă în această săptămână să facem pomenirea Cuvioasei Maria Egipteanca, o sfântă care pentru Biserica noastră este o pildă sau dacă vreți o icoană a pocăinţei şi a ridicării duhovniceşti a omului prin post, smerenie şi rugăciune.
Convertirea sfintei Maria Egipteanca ține de convertirile extraordinare din Biserica noastră. Cunoaștem că toată tinerețea ei a fost dedicată plăcerii și desfrâului, o viață cufundată în păcat, pe care nici cu gândul nu dorea să-l părăsească. Dar, Dumnezeu lucrează în orice suflet, și lucrarea harului o trezește din moartea ei spirituală. Deșteptată la realitatea duhovnicească prin refuzul de a i se permite intrarea în Biserică, întelege că păcatele pe care le făcuse o împiedică să se apropie de Dumnezeu.
Ea își dă seama că trebuie să-și schimbe întreaga viața pentru a se putea apropia de Hristos, şi în fața icoanei Maicii Domnului face o promisiune că-și va schimba întreaga viață. Și cu adevărat după ce se închină Sfintei Cruci, se retrage în pustie… unde 47 de ani cere iertare pentru păcatele făcute, aduce o pocăință sinceră, postind pentru a-și înfrâna pornirile trupului, căci deși mulți creștini nu conștientizează, postul nu este ucigător de trup, ci de patimi.
După cum Sfânta Maria lovită de o putere nevazută, își înțelese imediat starea decăzută, făcu promisiunea să părăsească acest păcat distrugător și să nu revină la el niciodată, așa ar trebui să facem și noi. Sfânta, nu şi-a propus de mâine sau de la o anumită zi sau perioadă să-şi schimbe viata, ci după hotărârea luată, a urmat-o apoi întreaga viață.
Harul lui Dumnezeu ne poate într-o clipă dezlega de patimi, dar dacă nu ne hotărâm să și ducem o luptă cu ele, vom fi legați de aceleași lanțuri, uneori chiar și mai puternic.
În Canonul de pocăință care s-a citit în biserici în această săptâmână este relatat un moment în care autorul se adresează sufletului și-i spune: amintește-ți de mâna vindecată a lui Moise. Atunci când la porunca lui Dumnezeu Moise a pus mâna în faldurile îmbrăcămintei, iar apoi a scos-o la lumină, ea e devenit acoperită de boala cumplită a leprei. El s-a înspăimântat, dar Dumnezeu i-a spus: „Fă din nou același lucru.” El a repetat gestul și mâna imediat s-a vindecat.
Dumnezeu ne poate vindeca de orice păcat, oricât de cumplit ar fi acesta. Dar vrea și de la noi o hotărâre de a lupta cu patimile. De a lua o hotărâre și de a o urma până la moarte prin greutăți și ispite, prin căderi și ridicări, dar mereu dorindu-ne îndreptarea și alergând la Bunul Dumnezeu pentru întărire și vindecare.
Totodată, aș vrea să mă opresc și la faptul de ce a fost ales anume acest chip al pocăinței pentru o duminică a postului. Acum este momentul să conștientizăm că nu putem intra oricum în perioada următoare, iar acest model de luptă și părăsire a păcatului, este un model și pentru noi nu doar de a face promisiuni, pe care le facem de multe ori cu ușurință, dar de care tot atât de ușor și uităm, ci de a le duce la bun sfârșit, de a ne smulge viața din păcate, pentru a ne retrage mai adânc într-un deșert al postului, al rugăciunii, pentru a reuși într-un final de a ne pregăti inima să se unească în Sfânta Împărtășanie cu Domnul.
Cuvioasa Maria Egipteanca a fost oprită de a intra în biserică, lucru care i-a schimbat întreaga viață. Astăzi creștinii nu prea își dau seama cum ar fi să nu poți intra într-o biserică. Dacă ne-am aduce aminte de acest moment când venim la uşile bisericii, am simți că de fapt nu intrăm într-o clădire, ci intrăm în Împărăţia divină. Dacă am încerca duminică de duminică să ne punem întrebarea: “Oare nu se vor închide într-o bună zi și în fața mea ușile bisericii? “, dacă ne vom răspunde sincer din adâncul sufletului nostru că deși poate în aparențe nu facem păcate grave, totuși suntem atât de departe de Dumnezeu, atât de necredincioşi Lui, atunci doar puterea acestor gânduri de smerenie și de pocăință ne-ar deschide în fața sufletului nostru alte uși, ușile către acea Împărăţie a lui Dumnezeu care a fost coborâtă pe pământ.
Episcop Ioan (Moşneguţu)