Vizită la Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova

MG_7194

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Ioan (Moșneguțu), Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, a vizitat astăzi Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova, unde a fost întâmpinat de corpul didactic, în frunte cu Prorectorul ATOM, Prot. Mitr. Vetcislav Cazacu, precum și de studenții și seminariștii instituției de învățământ.

În cadrul întâlnirii, Preasfinția Sa a transmis tuturor celor prezenți mesajul de salut al Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, prin care, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a urat dascălilor și învățăceilor multă perseverență și conștiinciozitate în munca lor de predare și respectiv de însușire a Teologiei Ortodoxe, întru mai buna înețelegere a învățăturii Sfintei noastre Biserici și pregătirea corespunzătoare pentru slujirea altarului și păstorirea turmei iubitoare de Dumnezeu. Totodată, Vlădica Vladimir a urat celor prezenți ca Sfântul și Marele Post, să le fie spre îmbogățire duhovnicească și spre întâlnirea senină a praznicului Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În continuarea conferinței, desfășurată sub titlul „Crucea Preoțească”, P.S. Episcop Ioan a vorbit despre chemarea și responsabilitatea slujirii arhierești, citând din Sfinții Părinți și din marii teologi ai Ortodoxiei, punând un accent deosebit asupra unității în Biserică, între slujitori, indiferent de treptele lor de slujire și între poporul binecredincios.

În continuare, Prot.Victor Ceresău, profesor de Liturgică în cadrul ATOM, a vorbit despre importanța și specificul slujirii preoțești, iar Protodiac. Andrei Irașcu a ținut o cuvântare despre slujirea diaconească în Biserica Ortodoxă.

La final, Preasfințitul Episcop Ioan (Moșneguțu) a adresat mulțumiri întregii Academii pentru primirea călduroasă și frățească, urând tinerilor care au ales acest drum, să se dedice cu toată ființa lor studierii Adevărului nepieritor al Evangheliei Hristice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *