Înaltpreasfinției Sale,
Înaltpreasfințitului PETRU,
Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni
Înaltpreasfinția Voastră,
Cu prilejul împlinirii vârstei de 59 de ani, Vă adresez sincere felicitări și urări de bine.
Vrednicia păstorului se descoperă în statornicia mărturisirii Adevărului, în discernământul duhovnicesc și în grija părintească față de sufletele încredințate. În această lucrare, dreapta măsură între acrivie și iconomie, călăuzită de duhul Evangheliei, rămâne un semn al înțelepciunii pastorale și al responsabilității față de Biserica lui Hristos.
Îl rugăm pe Arhipăstorul Cel Bun să Vă dăruiască sănătate, pace sufletească și putere în împlinirea slujirii arhierești, iar ostenelile Vă fie încununate de roade duhovnicești și de bucuria comuniunii întru credință, spre slava Preasfintei Treimi.
Întru mulți și binecuvântați ani!
Cu dragoste întru Hristos Domnul,
† IOAN
ARHIEPISCOP DE SOROCA ȘI DROCHIA

