Sâmbătă, 24 octombrie 2026, Inaltpteasfințitul Ioan, arhiepiscop de Soroca și Drochia, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie și sfințirea bisericii “Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Schineni, raionul Soroca.
În dimineața zilei, a avut loc rânduiala sfințirii prestolului și a interiorului bisericii.
Din soborul de slujitori au făcut parte: protoiereul Nicolae CRAVEȚ, secretarul eparhial și protopop de Soroca, protoiereul Nicolae SĂRĂCUȚA, parohul catedralei episcopale “Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiul Bălți, protoiereul Gheorghe TOMAC, parohul bisericii din Schineni și alți preoți.
În biserică s-au rugat: doamna Silvia LEȘAN, primar de Schineni, doamna Lilia POCITARI, directorul Gimnaziului Schineni, credincioșii din sat și oaspeții veniți la slujba de sfințire.
Cu prilejul jubileului de 200 de ani ai bisericii din Schineni, dar și cu ocazia împlinirii a 25 de ani de slujire clericală, în temeiul binecuvântării Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, părintele Gheorghe TOMAC a fost decorat cu dreptul de a purta mitră.
După încheierea slujbei euharistice, a fost sfințit exteriorul bisericii, apoi Înaltpreasfințitul Ioan a adresat cuvânt predicatorial, mulțumind părintelui Gheorghe TOMAC pentru întreaga lucrare pastorală desfășurată în cei 25 de ani, și în special, pentru dedicația în vederea reparației locașului de închinare din Schineni.
La rândul său, preotul paroh a exprimat tuturor recunoștință pentru participarea la sărbătoarea jubiliară și pentru tot sprijinul oferit în decursul anilor.
Biroul de Presă al Eparhiei de Soroca și Drochia






























































