Duminica XX-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului”

img_6790

În Duminica XX-a după Cincizecime, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău.

Alături de Întâistătător s-a rugat Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, nou-hirotonitul arhiereu Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan și soborul preoțesc al Catedralei centrale a urbei.

În timpul serviciului divin, arhiereii și slujitorii coliturghisitori s-au rugat dimpreună cu poporul iubitor de Dumnezeu, pentru ca să primească de la Domnul Hristos, prin sfinții Săi, apărare de rele, virtuți duhovniceși și cale de nădejde spre viața veșnică.

Binele pe care l-a săvârșit săracul Lazăr din pericopa evanghelică de astăzi, constă în curățirea, luminarea și îmbogățirea sufletului său prin virtutea răbdării cu nădejde în Dumnezeu, fără răzvrătire, fără osândirea aproapelui nici măcar a bogatului nemilostiv.

Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr ne arată că după moartea trupului sufletul trăiește și își amintește de toate faptele săvârșite în timpul vieții pe pământ. Omul dacă nu este milostiv pierde mântuirea, iar dacă este milostiv intră în Împărăția Lui Dumnezeu cel milostiv și al sfinților Săi.

După Liturghie, a fost oficiat un Tedeum de mulțumire, după care, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir l-a prezentat enoriașilor pe noul Episcop al Bisericii Ortodoxe din Moldova, menționând că Preasfințitul Siluan este un slujitor vrednic și energic, care de-a lungul anilor și-a manifestat dragostea față de cele sfinte prin acțiuni concrete, menite să întărească credința și să aducă oamenii mai aproape de Dumnezeu. Felicitând pe Preasfinția Sa cu ocazia recentei hirotoniri, Vlădica Vladimir și-a exprimat speranța că și de acum înainte acesta va fi un smerit rugător la Altarul Mântuitorului Hristos.

La rândul său, PS Episcop Siluan, a mulțumit Mitropolitului pentru încurajare și susținere, declarându-se și în continuare fiu supus al Bisericii Ortodoxe din Moldova și al Înaltpreasfinției Sale, după care, adresându-se Preasfințitului Episcop Vicar Ioan, Preacucernicului părinte secretar Prot. mitr. Vadim. Cheibaș, slujitorilor prezenți și numeroșilor creștini, a declarat că prin susținerea confraților de slujire și a poporului binecredincios, se va strădui și de acum înainte să se roage pentru Biserică, Țară și Popor.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *