Sfințirea bisericii „Nașterea Maicii Domnului ” din satul Popeștii de Sus, raionul Drochia  

Sâmbătă, 29 august 2026, Inaltpreasfințitul Ioan, arhiepiscop de Soroca și Drochia, a săvârșit rânduiala sfințirii bisericii și Dumnezeiasca Liturghie în parohia „Nașterea Maicii Domnului” din satul Popeștii de Sus, raionul Drochia.

La slujba de sfințire, au participat: protoiereul Nicolae CRAVEȚ, secretarul eparhiei de Soroca și Drochia și protopop al bisericilor din raionul Soroca, protoiereul Grigore LĂCUSTĂ, parohul bisericii gazdă, protoiereul Petru SPINEI, duhovnicul mănăstirii Cușelăuca, protoiereul Vitalie ANDRIUȚA, șef de sector în cadrul Protopopiatului Soroca, alți clerici, egumena VERA (Spinei), stareța mănăstirii Cușelăuca și băstinașă din satul Popeștii de Sus, domnul Iurie GROSU, primarul localității, precum și credincioși din diferite sate.

După încheierea Liturghiei, Înaltpreasfințitul Ioan a săvârșit înconjurul sfântului locaș, apoi a rostit un cuvânt de învățătură, relatând despre preacinstirea Maicii Domnului în Biserica Ortodoxă, totodată, a apreciat toată lucrarea întreprinsă de părintele Grigore LĂCUSTĂ împreună cu enoriașii săi.

Parohul bisericii din Popeștii de Sus, a mulțumit tuturor pentru prezență și rugăciune, iar ctitorii și binefăcătorii au primit medalii și diplome arhierești.

În acest an biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Popeștii de Sus împlinește 170 de ani de la punerea pietrei de temelie, iar părintele paroh Grigore LĂCUSTĂ marchează 30 de ani de slujire în acest sfânt locaș de închinare.

Biroul de Presă al Eparhiei de Soroca și Drochia