Liturghie arhierească în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Rîșcani

Sâmbătă, 2 mai 2026, în ziua pomenirii Sfintei Fericite Matrona, Înaltpreasfințitul Ioan, arhiepiscop de Soroca și Drochia, a liturghisit împreună cu Înaltpreasfințitul VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Rîșcani.

La Dumnezeiasca Liturghie au participat clerici și credincioși din orașul și raionul Rîșcani, dar și din alte localități.

Cu prilejul a 65 de ani ai vieții și 40 de ani de slujire preoțească, părintele paroh Teodor BAZATIN a fost decorat de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova cu a doua cruce cu pietre scumpe, iar părintele protopop de Rîșcani Arsenii BAZATIN, a primit dreptul de a purta mitră.

La slujba de sărbătoare au participat, alături de preoți și enoriași, autoritățile locale: dl Vladimir MIZDRENCO, președintele raionului Rîșcani, dl Victor BOGATICO, primarul orașului Rîșcani și dna Nina CERETEU, primarul orașului Drochia.

După încheierea Liturghiei, Înaltpreasfințitul Mitropolit VLADIMIR a adresat cuvânt de învățătură, remarcând slujirea pilduitoare a părintelui Teodor BAZATIN.

La rândul său, părintele paroh a mulțumit Mitropolitului pentru vizita arhipăstorească și grija părintească, arătată pe parcursul anilor.

Spre sfârșitul vizitei în Protopopiatul Rîșcani, Ierarhii au vizitat și biserica în construcție „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din orașul Rîșcani, unde părintele paroh Constantin RÎCIU a relatat despre lucrările efectuate, adresând totodată invitația Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR de a săvârși slujba de sfințire a noului locaș de închinare.

Biroul de Presă al Eparhiei de Soroca și Drochia