Festivalul Cântecului Pascal, organizat în Protopopiatul Rîșcani


Marți, 14 aprilie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioan, arhiepiscop de Soroca și Drochia, în satul Șaptebani, pe teritoriul parohiei „Acoperământul Maicii Domnului”, s-a desfășurat tradiționalul Festival al Cântecului Pascal.

Evenimentul a debutat cu săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii, oficiată de un sobor de preoți ai Protopopiatului Rîșcani. Ulterior, a urmat programul artistic, în cadrul căruia mai multe colective din raion au prezentat cântece pascale și creații inspirate din bucuria Învierii Domnului.

Festivalul a fost organizat de Protopopiatul Rîșcani, în colaborare cu Secția Cultură a Consiliului Raional Rîșcani, reunind credincioși și iubitori de tradiție într-o atmosferă de sărbătoare și comuniune.

Biroul de Presă al Eparhiei de Soroca și Drochia