Cuvânt pastoral în Sâmbăta a VI-a a Postului Mare
al Înaltpreasfințitului IOAN, Arhiepiscop de Soroca și Drochia
Preacuvioși și Preacucernici părinți,
Cuvioși monahi și monahii,
Drept-măritori creștini din cuprinsul Eparhiei de Soroca și Drochia,Iubiți frați și surori în Hristos,
La capătul Postului Mare înaintea săptămânii Sfintelor Pătimiri ale Domnului, Biserica ne așază înainte învierea lui Lazăr, cel mort de patru zile. Nu este doar o minune între altele, ci o descoperire adâncă a adevărului că Hristos este „Învierea și Viața” (Ioan 11, 25).
În fața mormântului din Betania, vedem împreunate lacrimile lui Dumnezeu pentru moartea omului, în general, din cauza vrăjmășiei venite prin păcat, cu puterea Lui mântuitoare și dătătoare de viață celui care s-a împrietenit cu Dumnezeu. Hristos plânge, arătându-ne că Dumnezeu nu este străin de durerea noastră. El poruncește morții să se retragă. Cuvântul Lui biruie moartea. Moartea nu este un obstacol de netrecut pentru Dumnezeu și ea nu poate pune limite milei și iubirii Sale de oameni. Nu moartea are ultimul cuvânt.
„Lazăre, vino afară!” – acest strigăt nu este doar pentru cel din mormânt, ci pentru fiecare dintre noi. Este chemarea lui Dumnezeu către sufletul nostru atunci când este „omorât” de păcat, de frică sau de deznădejde.
Lazăr era mort de patru zile și, totuși, la glasul Domnului – „vino afară” – a ascultat și a ieșit din mormânt. Cu atât mai mult noi, cei care ne socotim vii, dar adesea morți sufletește prin păcat, nepăsare și îndepărtare de Dumnezeu, suntem chemați să răspundem acestui glas. Dacă un mort de patru zile a auzit și a împlinit cuvântul lui Hristos, cum putem noi, cei vii trupește, să rămânem surzi la chemarea Lui? Ce ne ține încă în mormânt? Ce „piatră” nu vrem să fie dată la o parte din viața noastră?
Lazăr iese afară, încă fiind legat în giulgiuri. Iar Domnul spune celor de față: „Dezlegați-l și lăsați-l să meargă.” Aceasta ne arată că, după chemarea lui Hristos, urmează și lucrarea noastră: sprijinul reciproc, ajutorarea frățească la dezlegarea de patimi, de obiceiuri rele, de tot ceea ce ne îndepărtează de Dumnezeu.
Dragi creștini,
Sâmbăta lui Lazăr ne pune înainte o alegere: rămânem în întunericul mormântului sau răspundem chemării lui Hristos? Credem și mărturisim „doar cu buzele” (Matei 15, 7) sau trăim cu adevărat credința prin fapte care o adeveresc?
Evanghelistul Ioan ne spune, că atunci când Marta și Maria, surorile lui Lazăr, au auzit „că vine Iisus”, s-au dus îndată în întâmpinarea Lui.
Să nu întârziem, așadar, a ne scula degrabă, ca să-L întâmpinăm și noi, cu inimă curată, cu pocăință sinceră și cu credință vie, pe Hristos, Cel care l-a înviat pe Lazăr și merge de bunăvoie spre pătimire, pentru ca, prin Cruce, să ne dăruiască și nouă viață veșnică.
Să auzim, în taina inimii, glasul Lui chemându-ne să ieșim „afară”, la lumină, la viață, la Dumnezeu.
† IOAN
ARHIEPISCOP DE SOROCA ȘI DROCHIA
Sâmbăta a VI-a a Postului Mare,
(a Învierii Dreptului Lazăr),
4 aprilie 2026,
municipiul Soroca