Sâmbătă, 13 decembrie 2025, în ziua prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Înaltpreasfințitul Ioan, arhiepiscop de Soroca și Drochia, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca.
La slujba euharistică au participat clerici ai sfântului locaș, împreună cu numeroși credincioși, veniți să-l cinstească pe apostolul ocrotitor al creștinismului pe meleagurile noastre și vestitor al Evangheliei lui Hristos.
În cuvântul predicatorial, Ierarhul a vorbit despre chemarea la apostolat, subliniind că pilda Sfântului Apostol Andrei rămâne un îndemn viu pentru fiecare creștin de a mărturisi credința prin viață, faptă și cuvânt.
Biroul de Presă al Eparhiei de Soroca și Drochia































