În perioada 16–17 septembrie 2025, la Soroca s-au desfășurat sesiuni de training teoretico-practice dedicate dirijorilor de coruri bisericești din România și Republica Moldova, axate pe formare profesională și schimb de experiență.
Aceste sesiuni au urmărit:
– facilitarea dialogului și a schimbului de bune practici între dirijorii de coruri bisericești din România și Republica Moldova;
– dezvoltarea competențelor muzicale prin aprofundarea tehnicilor de interpretare corală;
– fortificarea relațiilor profesionale și consolidarea colaborărilor viitoare dintre participanți.
Activitățile au fost organizate de Asociația Obștească „SOARTA”, condusă de doamna Asea RAILEAN, în cadrul proiectului ROMD00157 „Rețea culturală transfrontalieră Iași – Soroca”.
Proiectul este implementat în parteneriat cu:
– Parohia „Sfinții Teodori”, Iași, România;
– Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, Soroca, Republica Moldova;
– Asociația Obștească „Soarta”, Soroca, Republica Moldova;
– Fundația „Solidaritate și Speranță”, Iași, România.
Biroul de Presă al Eparhiei de Soroca și Drochia