În ziua sărbătorii Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, cu binecuvântatea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, PS IOAN, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a poposit la una dintre cele mai noi mănăstiri de pe plaiurile moldave – așezământul monahal cu hramul în cinstea Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul din s. Nicoreni, r. Drochia.
Aici Episcopul vicar a fost întâmpinat cu multă bucurie și dragoste de către părintele stareț – Arhim. RAFAIL (BODIU), viețuitorii mănăstirii, mai mulți slujitori și peste 500 de binecredincioși pelerini.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu prilejulu Hramului Mănăstirii, a transpus clerul și credincioșii în alte timpuri parcă – de vrednică aducere aminte și de binecuvântate nevoințe.
După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, Vlădica IOAN a transmis din partea Mitropolitului țării un mesaj de felicitare și binecuvântare părintelui RAFAIL, obștii, slujitorilor coliturghisitori și tuturor creștinilor care au participat la rugăciunea comună.
Vorbind celor prezenți, Episcopul IOAN a menționat că lucrurile care se fac la Mănăstirea Nicoreni sunt cu adevărat mari și frumoase, dar mai ales folositoare sufletului, căci sunt făcute întru lauda lui Hristos și pentru ca fiecare om cu frică de Dumnezeu care vine aici să găsească alinare și adăpost de vâltoarea și greutățile vieții pământești.
Vlădica IOAN a urat părintelui stareț RAFAIL să fie la fel de sârguincios în continuare și împreună cu frații călugări să se roage pentru binele țării și a neamului, dând un exemplu frumos tuturor celor însetați de credință și adevăr.