Liturghie arhierească în catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca

Vineri, în Săptămâna Luminată, 25 aprilie 2025, pomenirea „Izvorului Tămăduirilor” al Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Ioan, Arhiepiscop de Soroca și Drochia, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie arhierească în catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca.

La Liturghie a participat protoiereul Nicolae CRAVEȚ, secretarul eparhiei de Soroca și Drochia, clerul catedralei și credincioși soroceni.

După slujbă, conform tradiției, Preasfinția Sa a oficiat rânduiala Sfințirii Apei.

În cuvântul său, Arhiereul a îndemnat credincioșii să-și înalțe rugăciunile către Maica Domnului, Izvorul Tămăduirilor, și către Mântuitorul Hristos, Paștele nostru, pentru ca, prin harul lor sfințitor, să primească tămăduire, întărire și pace.

Biroul de Presă al Eparhiei de Soroca și Drochia