În Miercurea Mare a Săptămânii Patimilor, 16 aprilie 2025, Înaltpreasfințitul Ioan, Arhiepiscop de Soroca și Drochia, a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte-sfințite la catedrala chiriarhală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca.
În această zi, Biserica face pomenirea femeii păcătoase care a uns cu mir picioarele Mântuitorului.
Miercurea Mare ne învață că iubirea adevărată și căința curată pot deschide ușile milostivirii dumnezeiești.
Ocrotiți de rugăciunea arhierească și luminați de harul Liturghiei Darurilor înainte-sfințite, credincioșii se pregătesc cu evlavie pentru întâlnirea cu Hristos Cel Răstignit și Înviat.
Biroul de Presă al Eparhiei de Soroca și Drochia