Astăzi, Biserica Drept-măritoare, cinstește una din cele mai importante sărbători ale Creștinismului, care este Înălțarea la cer a Domnului și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Cu această măreață ocazie, a fost săvârșit „Ospățul Credinței” adică Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală din Soroca.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Ioan, împreună cu clerul catedralei. În urma citirii pericopei evanghelice, Preasfințitul Ioan a exprimat un cuvânt de învățătură explicând importanța și semnificația măreței sărbători. Iar la finele serviciului divin s-au împărtăşit numeroși credincioși.
„După cum vulturul, voind să arate micilor săi pui, cum să zboare mergând înaintea lor, tot așa, Domnul Hristos s-a înălțat la cer , mergând înainte, conducând ca pe niște pui, sufletele drepților . Și după cum căderea primului Adam ne-a deschis nouă intrarea în iad, astfel Înălțarea noului Adam, Iisus Hristos, ne-a deschis nouă intrarea în cer“.