La praznicul Nașterii Maicii Domnului, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca și Drochia, a slujit în biserica din satul Slobozia-Cremene, raionul Soroca

La praznicul Nașterii Maicii Domnului, Preasfințitul IOAN, Episcop de Soroca și Drochia a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu același hram din satul Slobozia-Cremene, raionul Soroca.

La slujba domnească au liturghisit: prot. Nicolae CRAVEȚ, secretarul eparhiei de Soroca și Drochia, prot. Victor UNGUREANU, parohul bisericii din Slobozia-Cremene, preoți, diaconi și credincioși din diferite sate ale raionului Soroca.

Prezentă la sărbătoare a fost și Dna Lilia MORARU, primarul localității.

În timpul slujbei, ipodiaconul Eleazar UNGUREANU, absolvent al Facultății de Teologie Pastorală din orașul Cluj-Napoca, a fost hirotonit diacon, pe seama bisericii din satul Slobozia-Cremene.