Cu binecuvântarea Preasfințitului IOAN, Episcop de Soroca și Drochia, la data de 25 august 2024, credincioșii din mai multe parohii ale Protopopiatul Rîșcani: parohia „Adormirea Maicii Domnului”, parohia „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din orașul Rîșcani, parohia „Nașterii Maicii Domnului” din satul Nihoreni și parohia „Nașterea Maicii Domnului” din satul Recea, la care s-au alăturat și credincioși din alte comunități, au săvârșit o Procesiune cu icoana Maicii Domnului spre mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” din satul Nicoreni, raionul Drochia.
S-a format o tradiție frumoasă, mai bine de un deceniu, ca în postul Adormirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu să se desfășoare această procesiune binecuvântată.
Astfel, după ce s-a citit Acatistul Maicii Domnului, preoții și credincioșii au mers pe jos până la mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” din satul Nicoreni, raionul Drochia, unde au fost întâmpinați de obștea monahală.
Procesiunea s-a încheiat cu săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii de către prot. Teodor DOMNIȚA, protopop al bisericilor din raionul Rîșcani împreună cu un sobor de preoți. Mulți dintre credincioșii participanți la slujba euharistică s-au împărtășit cu Sfântul Trup și Cinstitul Sânge al Mântuitorului Hristos.
Sursa: Protopopiatul Rîșcani