În ajunul Duminicii a VII-a după Învierea Domnului, 15 iunie 2024, a Sfinților 318 Părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (a. 325), cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, episcopul Ioan de Soroca și Drochia a săvârșit slujba Privegherii în catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.
Vedem în istoria Sinodului I Ecumenic că Părinţii participanţi, veniţi din toate laturile Imperiului Roman, purtau pe trupurile lor urmele încă nevindecate ale rănilor pe care le suferiseră cu sfinţenie în timpul persecuţiilor abia încheiate. Au venit unii cu ochi scoşi, alţii cu braţe tăiate, alţii cu trupurile pline de răni mărturisitori care suferiseră pentru Hristos, gata să-şi dea viaţa de dragul Adevărului. Câtă credinţă şi jertfelnicie! Noi, oare, am fi în stare să ne dăm viaţa, asemenea lor? De aceea, este nevoie să luăm exemplu de la Sfinţii pe care Biserica ni i-a aşezat astăzi modele, Sfinţi care, uniţi în duhul rugăciunii, al comuniunii sfinte, al smereniei şi al sincerităţii, au aflat adevărul de credinţă.