De ziua prăznuirii Sfinților Împărați Constantin și Elena, 3 iunie 2024, Preasfințitul Ioan, episcop de Soroca și Drochia a săvârșit rânduiala sfințirii Prestolului și Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu același hram din satul Lunga, raionul Florești.
La slujba arhierească au participat: prot. Nicolae Craveț, secretar eparhial și protopop de Soroca, prot. Ioan Zîmbreanu, protopop de Florești, preoți, diaconi și credincioși din diferite localități.
În timpul vohodului mic, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, părintele paroh Ilie Munteanu, a fost decorat cu dreptul de a purta Crucea cu pietre scumpe, iar preotul Oleg Brăileanu, parohul bisericii „Sf. M. Mc. Dimitrie” din satul Văscăuți, a primit dreptul de a purta paliță.
La slujba hramului au mai fost prezenți dl Oleg Cocieru, primarul satului Lunga, consilieri locali și ctitorii care au sprijinit lucrările de reparație.
La sfârșitul slujbei a fost oficiat un te-deum cu înconjurul bisericii, apoi ierarhul a adresat cuvânt predicatorial și mesaj de felicitare tuturor celor veniți la sărbătoarea târnosirii locașului sfânt.