Postul trăit prin rugăciune și pocăință la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din or. Soroca

5

În prima zi a Postului Mare, PS Ioan, Episcop de Soroca, vicar mitropolitan dimpreună cu slujitorii Catedralei episcopale „Adormirea Maicii Domnului” din or. Soroca a oficiat Canonul Sfântului Andrei Criteanul, biserica dovedindu-se a fi neîncăpătore pentru nenumărații creștini dornici de a se ruga alături de Chiriarh pentru iertarea păcatelor și întărire întru credință.

La finalul slujbei, Episcopul Vicar a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a arătat, printre altele, că Sfântului Andrei Criteanul a lăsat acest canon ca un testament sau ca un mare dar tuturor care iubesc pocăinţa şi vor să se apropie de Domnul.

„Prin acest Canon de o deosebită profunzime și frumusețe, fiecare credincios este îndemnat să îngenuncheze cu umilință și să reflecteze asupra vieții cele veșnice, a firii păcătoase a omului și asupra nimicniciei celor vremelnice, cerând Domnului să dăruiască pe robii săi cu putere și înțelepciune pentru luminarea minții și întărirea sufletului în această învolburată viață pământească”, a menționat Episcopul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *