Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; că din tine a Răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, luminând pe cei dintru întuneric. Veseleşte-te şi tu, bătrânule drepte, cel ce ai primit în braţe pe Izbăvitorul sufletelor noastre, Cel Ce ne-a dăruit nouă şi Învierea. (Troparul glasul 1)
Joi, 15 februarie 2024, ziua prăznuirii Întâmpinării Domnului, Preasfințitul Ioan a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Soroca.
Această zi este aniversară pentru părintele Nicolae Craveț, protopop al Sorocii și paroh al bisericii gazdă, întrucât în ziua Întâmpinării Domnului, acum 23 ani, a fost hirotonit în treapta de preot de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir.
La slujba praznicală au coliturghisit: prot. Vasile Țăruș, duhovnicul preoților Vicariatului de Soroca, prot. Alexandru Ilescu, chelar al catedralei episcopale, alți clerici și credincioși.
În contextul sărbătorii, ierarhul sorocean a adresat cuvânt predicatorial celor prezenți, iar părintele protopop a fost felicitat cu ocazia celebrării celor 23 de ani de slujire preoțească, primind în dar o cruce cu pietre scumpe.