Cereasca ceată a îngerilor privind spre pământ vede venind pe Cel mai Întâi-Născut decât toată făptura, aducându-Se ca un Prunc în Biserică, purtat de Maica ce nu ştie de nuntă şi cântă acum, împreună cu noi, cântare de Înainteprăznuire, bucurându-se. (Troparul Înainte-prăznuirii, glasul 1)
Miercuri, 14 februarie 2024, ziua Înainte-prăznuirii Întâmpinării Domnului și a pomenirii Sfântului Mucenic Trifon, am săvârșit Sfânta Liturghie în catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca.
La slujba din această zi au fost prezenți: părintele chelar Alexandru Ilescu, prot. Victor Ungureanu, parohul bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din s. Slobozia-Cremene, preotul Liviu Cernei, parohul bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din s. Zastînca, preotul Andrei Moșneguțu, parohul bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din s. Șeptelici, clericii catedralei și credincioșii soroceni.