Pentru întreaga noastră țară, precum și pentru Biserica Ortodoxă din Moldova, anul 2023 a fost unul deloc ușor. Însă cu toate încercările prin care am avut de trecut, atât în calitate de cetățeni, cât și de credincioși, din voia și cu mila lui Dumnezeu, le-am depășit pe toate. Anume despre aceasta l-am rugat să ne vorbească Întâistătătorul și Părintele nostru – Înaltpreasfinţitul Mitropolit VLADIMIR, care mai bine ca oricine cunoaște și a retrăit aceste evenimente și încercări.
– Înaltpreasfinția Voastră, în această perioadă asistăm la tentative fățișe de a dezmembra Biserica Ortodoxă din Moldova. Sunt întreprinse măsuri dintre cele mai provocatoare de a distruge acest ultim și cel mai important stâlp al unității noastre. Astfel nu este de mirare că atât mirenii, cât și clericii sunt mâhniți și frământați de incertitudini. Care este sfatul Înaltpreasfinției Voastre pentru a depăși tulburarea și neliniștea?
– În aceste timpuri grele și pline de noi provocări pentru societatea și Biserica noastră, ne aducem aminte de cuvintele Domnului: „Iar acestea sunt începutul durerilor. Luați seama la voi înșivă” (Marcu 13,8-9). Ținând cont de aceste realități ce crează anumite dificultăți pentru înfăptuirea lucrării și misiunii Bisericii, în deplin acord cu Sinodul Bisericii noastre, reiterăm îndemnul de a stărui în rugăciune pentru pace, unitate și dragoste frățească.
În vremuri de oprimare, să ne ferim de tot felul de schisme și rătăciri și să fugim de scindarea Bisericii. Să căutăm a identifica, prin dialog pașnic, soluții pentru depășirea acestor situații de criză, susținute de anumite forțe ostile Bisericii, și să lucrăm cu toții la păstrarea și susținerea unității Bisericii Ortodoxe din Țara noastră.
– Care credeți că este scopul acestor provocări și de ce unii preoți se lasă atât de ușor convinși să se implice în traseismul bisericesc?
– Într-adevăr, în fiecare zi vedem cum imaginea Bisericii Ortodoxe din Moldova este intenționat denigrată în mediul informațional autohton, fapt susținut chiar și prin suport politic. Tot felul de pseudo-specialiști se pronunță în ultimul timp cu multă ușurință și fără niciun temei teologic și canonic despre canonicitatea sau necanonicitatea Bisericii, de parcă această calitate o poate oferi sau confirma orice persoană sau instituție din lumea aceasta.
„Dintre noi au ieșit, dar nu erau de-ai noștri, căci de-ar fi fost de-ai noștri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu sunt toți de-ai noștri, de aceea au ieşit” (I Ioan 2,19). Regretăm și ne întristăm pentru fiecare rană pricinuită Trupului Bisericii de către acțiunile nechibzuite ale unor foști slujitori în care am investit pe parcursul anilor multă încredere și susținere la creșterea și dezvoltarea lor, care însă, în lipsa discernământului, a credinţei curate și ispitiți de ofertele vremii, contribuie la ruperea unității Bisericii lui Hristos. Exclamând pe toate căile de propagandă pretenția și falsa dorință de a contribui la rezolvarea problemei bisericești din țara noastră, acești factori meschini complică mai mult situația și dezbină intenționat, căutând să atragă și pe alții în această lucrare schismatică de rupere a unității.
În aceste zile, mai mult ca oricând, suntem chemați să fim membri și slujitori ai Bisericii, responsabili și conștienți, ascultători şi cu frică de Dumnezeu. Să nu îngăduim existența între noi a tot felul de tulburări şi schisme, ci „să ne nevoim a păzi unitatea Duhului, întru legătura păcii” (Efeseni 4,3). Unitatea Duhului este acum scopul prioritar. Dacă e să facem o scurtă analiză a tulburărilor şi neliniștilor din interiorul Bisericii, vom înțelege cauza provocării lor – egoismul fără măsură a unora, însoțit de lipsa credinței și a fricii de Dumnezeu, totodată şi neascultarea altora față de autoritățile ierarhic-superioare ale Bisericii, sprijinită de mult orgoliu şi trufie.
– Apropo de aceste recente treceri samavolnice ale unor preoți de la Mitropolia Moldovei la cea a Basarabiei – oare orice slujitor poate pleca dintr-o jurisdicție în alta atunci când dorește și cum dorește?
– Urmărim cu tristețe aceste „treceri” despre care vorbeam și mai sus, iar cel mai tare ne mâhnește faptul că slujitorii care au plecat din sânul Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, au făcut-o fără binecuvântarea arhiereului, încălcând astfel canoanele bisericești. Iar în context, ținem să menționăm că oricare le-ar fi fost motivarea, calitatea lor de preot devine nulă din moment ce au încălcat jurământul de ascultare pe care l-au dat la hirotonie, iar caterisirea din partea Sinodului îi lipsește de dreptul de a rămâne „iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu” (1Corinteni 4, 1). În Biserică nimic nu se întâmplă pentru că „așa vreau” – totul se bazează pe canonicitate și ascultare. Dacă aceste două principii îi sunt străine unui om, atunci acesta cu siguranță nu va putea duce binecuvântata povară a preoției.
– La ce trebuie să atragem atenția și de ce trebuie să ne ferim, atât în calitate de clerici cât și de credincioși, pentru a păstra unitatea Bisericii noastre?
– Îmi amintesc acum de expresia unui sfânt contemporan, prin care subliniază și ne atenționează asupra acestor mari provocări și probleme ale zilelor noastre: „Biserica nu se teme de păcat, pentru că a greși este omenește. Biserica se teme de dezbinări şi de schisme, care au ca bază demonicul egoism”. La fel și Sfântul Ioan Gură de Aur trâmbițează acest lucru: „Atenție! Schisma nu o poate spăla nici chiar sângele mucenicesc”.
Să dăm, deci, dovadă de trezvie și discernământ și să înțelegem că Biserica așteaptă de la noi să o apărăm și să o păstrăm nedezbinată, iar nu să o abandonăm pentru niște promisiuni efemere.
– Cu toate că, după cum vedem acest an a fost unul plin de încercări și presiuni fără precedent la adresa Bisericii Ortodoxe din Moldova, aceasta a rămas neclintită în a-și îndeplini misiunea pastoral-misionară. V-am ruga să ne vorbiți mai multe pe marginea acestui subiect.
– Aşa este. În nicio situație, oricât de dificilă nu ne-ar părea, nu putem și nu avem dreptul de a abandona chemarea ce ne-a fost făcută și pe care am acceptat-o benevol în calitate de slujitori ai Bisericii Ortodoxe din Moldova – de a fi păstori și sprijin în numele lui Hristos pentru poporul cel binecredincios. Astfel, Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove a continuat slujirea pastoral-misionară, în special în mediul tinerilor, care probabil mai mult ca oricine au nevoie astăzi de o călăuză duhovnicească – aici se încadrează activitatea școlilor duminicale de pe lângă parohii, diverse evenimente cultural-spirituale, întâlniri cu elevii și studenții în instituțiile de învățământ din întreaga țară, pelerinaje la sfintele noastre mănăstiri, etc.
Nu am lăsat fără atenție nici bătrânii, în special pe cei singuri, nici familiile defavorizate, mai ales pe cele cu mulți copii, străduindu-ne ca împreună cu rugăciunile noastre către Dumnezeu, să le oferim și dintre cele materiale, necesare traiului de zi cu zi.
La fel, a cunoscut o binevenită creștere și activitatea misionară în penitenciare, unde deținuții au atâta nevoie de încurajarea noastră, de un cuvânt bun și de o rugăciune, pentru a le ușura conștiința și a le da speranță.
S-a intensificat și colaborarea noastră cu lumea academică și cea medicală – slujitorii Bisericii Ortodoxe din Moldova au participat la diverse simpozioane și întruniri, menite să consolideze punțile dintre Ortodoxie și Știință, iar preoții care își fac ascultarea pe lângă spitale, cu neobosire au stat la căpătâiul bolnavilor, rugându-se atât pentru ei, cât și pentru bravii noștri medici.
Este important să menționăm că la Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova a fost binecuvântat un nou for de conducere, în persoanele Arhim. Nectarie (Gherman), stareț al Mănăstirii Horești – prorector pentru studii, Dl Nicolae Ionichi – prorector pentru management instituțional și Ierom. Macarie (Crudu) – decan al Facultății de Teologie Pastorală. Nădăjduim că această echipă tânără, de oameni credincioși, competenți și dedicați, vor da un suflu nou învățământului teologic din țara noastră și vor depune toată strădanie și toate cunoștințele lor pentru a contribui la educarea unor noi pleiade de teologi cu frică de Dumnezeu, cu înalte competențe și ascultare faţă de Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove.
Ne exprimăm speranța că toate aceste fapte bineplăcute vor avea continuitate și în anul 2024, iar Biserica va fi și pe viitor un exemplu de verticalitate și un reper moral pentru Neam și Țară.
– Ce îndemn aveți pentru plinătatea Bisericii Ortodoxe din Moldova în prag de an nou?
– Este un îndemn al Sfântului Apostol Pavel, valabil la cumpăna dintre ani, dar și în fiecare zi a vieții noastre: „Stăruiți în rugăciune, priveghind în ea cu mulțumire, rugându-vă totodată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă ușa cuvântului, spre a vesti taina lui Hristos… Umblați cu înțelepciune față de cei ce sunt afară (de Biserică), prețuind vremea” (Coloseni 4, 2-5).
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să stăm neclintiți în unitatea Duhului, întru legătura păcii, ca toți împreună să slujim cu vrednicie și cu dreptate Bisericii noastre Ortodoxe.
Interviu realizat de dl Nicolae Cîrlig
Sursa: https://ortodox.md