Sf. Liturghie la biserica în construcție „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Rublenița, r. Soroca

6

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, în ziua pomenirii Sf. M. Mc. Teodor Tiron, PS IOAN, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei s-a aflat la biserica în construcție „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Rublenița, r. Soroca, unde a săvârșit Sfânta Liturghie la demisolul bisericii cu hramul în cinstea „Sf. M. Mc. Teodor Tiron”.

Parohul bisericii, Prot. Vitalie Andriuță a fost decorat cu dreptul de a sluji Sfânta Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Heruvic.

După Liturghie, PS IOAN înconjurat de soborul preoțesc, a săvârșit un Tedeum de mulțumire, iar mai târziu Preasfinția Sa a felicitat adunarea drept-măritoare cu ocazia acestui frumos prilej, apreciind în mod deosebit truda depusă de Prot. Vitalie Andriuță, Consiliul Parohial precum și de către ctitori și binefăcători, care în semn de recunoștință pentru aportul adus la edificarea bisericii au primit alese dstincții bisericești.

La rândul său, preotul paroh a adresat Episcopului vicar mulțumirea fiască din partea sa și a tuturor enoriașilor, pentru frumoasa slujbă oficiată astăzi, declarând că și de acum în colo, în parohia Rublenița se va munci cu dragoste și hărnicie pentru binele și mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *