A fost resfințită biserica „Nașterea Maicii Domnului” din s. Volovița, r. Soroca

5

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, în dimineața zilei de 27 februarie, PS IOAN, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, a resfințit biserica „Nașterea Maicii Domnului” din s. Volovița, r. Soroca, după o perioadă de ample lucrări de restaurare.

Alături de Episcopul vicar s-au rugat Protopopul și secretarul Vicariatului de Soroca, Prot. mitr. Nicolae Craveț, dar și alți slujitori din cadrul Vicariatului.

La Liturghia praznicală au participat Dl Mihai Mîțu, președintele raionului Soroca, Primarul localității și alții.

Cu binecuvântarea Întîistătătorului, parohul bisericii, Prot. Mihail Graur, la 25 ani de preoție – a fost decorat cu ordinul mitropolitan „Meritul bisericesc, gr.III”.

Mai mulți ctitori și binefăcători au fost decorați cu ordine și diplome arhierești!

La final, PS Episcop Ioan a mulţumit ctitorilor, precum şi tuturor enoriaşilor care au pus suflet la lucrările de renovare, îndemnând sătenii să fie mereu  uniți în jurul Sfintei Biserici și să-și conducă pașii prin viață după îndrumările Evangheliei lui Hristos.

La rândul său, parohul bisericii a mulțumit Chiriarhului pentru bunăvoință și binecuvântări, rugându-l pe Preasfinția Sa  să susțină mereu cu sfatul și cu îndemnul părintesc toate lucrările cele ziditoare de suflet din această parohie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *