În dimineața zilei de 25 august 2023, ziua pomenirii aflării moaștelor Sfântului Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, precum și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Nicodim, arhiepiscop de Edineț și Briceni, episcopul Ioan al Sorocii a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Acoperământul Maicii Domnului” a mănăstirii „Sfânta Treime” din satul Rudi, raionul Soroca.
La slujba din ziua a cincea a Procesiunii cu icoana Adormirii Maicii Domnului în jurul raionului Soroca au fost prezenți: PC arhim. Patrocl (Porombac), duhovnicul mănăstirii, prot. Nicolae Craveț, protopop de Soroca, egum. David (Budei), cleric al mănăstirii, egum. Maria (Pascariuc), stareța mănăstirii împreună cu obștea monahală, preoții și credincioșii participanți la procesiune.
După Sfânta Liturghie, ierarhul a pornit în procesiune împreună cu creștinii prezenți spre următoarele destinații : s. Visoca, s. Dărcăuţi, s. Bădiceni.
26 august – s. Bădiceni (Sf. Liturghie – ora 7.00), s. Baxani, s. Schineni, s. Bulbocii Vechi, s. Căinarii Vechi.
27 august – s. Căinarii Vechi (Sf. Liturghie – ora 7.00), Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului”.
28 august – Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” (Sf. Liturghie praznicală – ora 9.00).
27 august – s. Căinarii Vechi (Sf. Liturghie – ora 7.00), Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului”.
28 august – Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” (Sf. Liturghie praznicală – ora 9.00).
Vă invităm pe toți la hramul catedralei episcopale „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca luni, 28 august pentru a o cinsti împreună pe Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria.