În perioada 6 – 8 iunie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, la mănăstirea „Înălțarea Domnului” din Japca, raionul Florești a avut loc evenimentul cu tematica „Conservarea și promovarea patrimoniului cultural și istoric în zona transfrontalieră Iași și Soroca”.
Acest seminar a fost organizat de către Asociația Obștească „SOARTA” în parteneriat cu biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din mun. Soroca, biserica „Sfinții Teodori” din Iași și Fundația „Solidaritate și Speranță” a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în cadrul proiectului 1HARD/2.1/88 „Conservarea și promovarea patrimoniului cultural și istoric în zona transfrontalieră Iași și Soroca” finanțat de Uniunea Europeană în cadrul programului ENI – CROSS BORDER COOPERATION ROMÂNIA – REPUBLICA MOLDOVA.
La această întrunire au participat istorici, specialiști în studiul artelor și culturologiei, muzeografi, teologi, preoți și studenți.
Produsul final al evenimentului constă în elaborarea unui ghid privind metode și tehnici de conservare și promovare a patrimoniului cultural și istoric în zona la care s-a făcut referință.