Joi, 27 aprilie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, episcopul Ioan a vizitat Protopopiatul Drochia, unde a prezidat Festivalul raional al Cântecului Pascal „Trăim bucuria Învierii”, ediția a III-a.
Evenimentul a avut loc în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din orașul Drochia, la care au participat ansambluri și colective corale din satele raionului.
Organizatori ai manifestării culturale au fost: Direcția raională Cultură, Turism, Tineret și Sport în parteneriat cu Protopopiatul Drochia.
Prezenți în această zi la bucuria cântecului pascal au fost prot. Pavel Vuluță, protopop de Drochia, prot. Nicolae Craveț, protopop de Soroca, dl Alexei Vasilean, președintele raionului Drochia, dna Nina Cereteu, primar al orașului Drochia, dna Cristina Țurcanu, șef al Direcției raionale Cultură, prot. Vitalie Tanas, parohul bisericii gazdă, preoți și credincioși din protopopiat
După evoluarea colectivelor înscrise, ierarhul a adresat participanților un mesaj de felicitare și apreciere, urându-le frumoase și remarcabile succese pentru viitor.
Toți cei veniți la festivalul pascal s-au învrednicit de diplome și premii.