Duminică, 23 aprilie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove și în coordonare cu Preasfințitul Siluan, episcopul Orheiului, Preasfinția Sa, Ioan de Soroca a vizitat parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din s. Ciocîlteni, r. Orhei, unde a săvârșit rânduiala înmormântării adormitei roabei Lui Dumnezeu, Anastasia Verejan, mama dlui Vitalie Verejan și a dnei Ludmila Ionichi, ctitori ai mai multor biserici și mănăstiri din țara noastră.
La slujba prohodului au participat PC arhim. Nectarie (Gherman), starețul mănăstirii Horești, r. Ialoveni, prot. mitr. Nicolae Craveț, protopop de Soroca, prot. Nicolae Strogotean, parohul bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Ciocîlteni și alți slujitori.
Răspunsurile rânduielii înmormântării au fost oferite de corul Mănăstirii Curchi.
Dumnezeu s-o odihnească cu drepții pe roaba Sa!