Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile), celebrată la Soroca

Astăzi, de marea sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscută  în popor sub numele de Florii, Preasfinţitul Ioan de Soroca, a săvârşit Sfânta Liturghie la catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca, alături de un sobor de preoți și diaconi, în prezenţa rugătoare a mulţimii credincioşilor.

La citirea pericopei evanghelice, PS Ioan a vorbit credincioșilor despre intrarea triumfală a Mântuitorului în Cetatea Păcii, ca o prefigurare a Ierusalimului Ceresc. Confirmând înțelegerea spirituală a Împărăției Mesianice, credincioșii astăzi, potrivit rânduielii bisericești, cu icoana praznicului și ramurile de salcie ce reamintesc grădina Raiului, primesc pe Mântuitorul în adâncul sufletului, prin înnoirea vieții și în întîmpinarea Sfintelor Paști.

Referindu-se la importanța sărbătorii: Preasfinţia Sa a îndemnat pe fiecare dintre cei prezenţi să-şi dovedească faptul că sunt credincioşi adevăraţi, atât lor înşişi, cât şi celor din familie. De asemenea, a arătat că urmează o săptămână unică în decursul anului bisericesc, precum şi faptul că în această perioadă sunt supuşi mai multor încercări pe plan spiritual. De aceea, a îndemnat pe cei prezenţi ca, „atunci când vrăjmaşul ne războieşte, noi mai mult să alergăm la Hristos, să ne străduim, să nu ne lăsăm biruiţi. Având necazuri, să ne gândim la ce a suferit Hristos şi să ne rugăm ca să primim putere să trecem peste încercările vieţii”.

Catedrala s-a dovedit a fi, astăzi, neâncăpătoare pentru credincioșii veniți să ia parte la Marele Praznic al Floriilor, foarte mulți dintre aceștia împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Mântuitorului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *