La data de 24 noiembrie, ziua pomenirii Sfinților Mucenici Mina, Victor și Vichentie, cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, am săvîrșit slujba de sfințire a Prestolului și Sfînta Liturghie în biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Ștefănești, r. Florești, la care au participat protoiereul Ilie MUNTEANU, protopop de Florești, clerici din localitățile circumscripției, dar și numeroși enoriași, veniți la sărbătoarea comunității.
În timpul vohodului mic, prot. Igor SOLONARU, paroh al bisericii, a fost decorat cu dreptul de a săvîrși Sf. Liturghie cu Ușile Împărătești deschise pînă la Heruvic, iar preotul Vitalie ȘOIMU, slujitor al Protopopiatului Soroca, a fost ridicat la rangul de protoiereu.
Transmițînd celor prezenți la sărbătoare mesajul Întîistătătorului, am înmînat Dlui Simion ZDRĂGUȘ, primar al localității, medalie mitropolitană jubiliară, iar copilașilor iconițe cu chipul Sfîntului M. Mc. Mina.