Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, a săvârșit în noaptea de sâmbătă spre duminică, 10-11 decembrie 2022, în Duminica a XXVI după Cincizecime, Sfânta Liturghie în Biserica Învierii Domnului din Ierusalim, împreună cu ÎPS Arhiepiscop Aristobul de Madaba (Patriarhia Ierusalimului), PS Sioniu, Episcop de Velicia (Patriarhia Bulgariei), PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan și un sobor numeros de preoți și diaconi.
Nimic nu este mai sfânt, mai înălţător, mai măreţ, mai solemn şi mai dătător de viaţă decât Liturghia. În momentul săvârșirii Liturghiei, Biserica devine Cerul pe pământ, sfinţiţi slujitori întruchipând pe Însuşi Hristos, îngerii, heruvimii, serafimii, apostolii. Iar, despre slujba deosebită din noaptea de sâmbătă spre duminică, mai mulți pelerini prezenți în Biserica ce adăpostește Mormântul Domnului, au mărturisit că au trăit bucuria pascală – Paștele în miez de iarnă.
După rugăciunea Tatăl nostru, preoții dar și mulți dintre pelerinii moldoveni au primit din mâinile arhiereilor și a clericilor, Sfintele Taine.
Biserica Învierii din Țara Sfântă, cel mai important monument al creștinătății, reprezintă un loc în care fiecare creștin visează să ajungă măcar o dată în timpul vieții.
Acest edificiu eclesial este amplasat în centrul întregului complex bisericesc și servește drept catedrală propriu-zisă a Patriarhiei ortodoxe de la Ierusalim.
În acest lăcaș se săvârșesc slujbe ortodoxe zilnic, iar la sărbători se slujește Sfânta Liturghie în sobor de preoți și arhierei.
Amintim că Mitropolia Moldovei a organizat în perioada 4-11 decembrie 2022, un pelerinaj în Țara Sfântă, condus de ÎPS Mitropolit Vladimir. 178 de pelerini au participat la o călătorie de suflet, în zonele cele mai cunoscute ale Creștinismului: biserici ridicate pe locurile prin care a trecut Mântuitorul și a făcut minuni, altele construite peste mormintele martirilor mormintele martirilor din primele secole.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md