Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, purtătorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci, precum mândria lui Lie ai surpat şi la luptă îndrăzneţ ai făcut pe Nestor, aşa Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă. Tropar gl. 3
În ziua de pomenire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, biserica din municipiul Soroca ce-i poartă numele, a îmbrăcat haina de sărbătoare iar cu acest prilej de bucurie duhovnicească, Preasfințitul Episcop Ioan de Soroca, vicar mitropolitan, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
La slujba praznicală, Ierarhului i-au coliturghisit Prot. mitr. Nicolae CRAVEȚ, paroh al bisericii și protopop de Soroca împreună cu un sobor de preoți și numeroși credincioși soroceni.
După Liturghie Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de învățătură celor prezenți, vorbindu-le despre viața și martiriul Sfântului Dimitrie.