Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, vineri, 23 septembrie 2022, în Sala Sinodală a Palatului mitropolitan din Chișinău a avut loc un eveniment notabil.
Profesori și elevi din diferite colțuri ale țării au participat la Gala Premianților „Lecturi Spirituale”, ediția I.
Este vorba de un proiect național educațional, organizat de către Asociația Generală a Învățătorilor din România, filiala din Republica Moldova în parteneriat cu Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove.
Episcopul Ioan de Soroca, Vicar mitropolitan a adresat cuvinte de aleasă recunoștință din partea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Doamnei Profesor Mariana MARIN, președinte al Asociației Învățătorilor și părintelui Serghei BOLDIRESCU, consilier mitropolitan pe domeniul Educație și Învățământ religios, coordonatori ai proiectului.
Un mesaj de felicitare a transmis celor prezenți și părintele Octavian MOȘIN, președinte al Sectorului Sinodal Activități Pastorale pentru Tineret.
Profesorii și învățăceii lor au primit diplome și diverse premii.
Doamna Mariana MARIN și părintele Serghei BOLDIRESCU au exprimat gânduri de apreciere pedagogilor și elevilor implicați în această frumoasă acțiune, totodată relatând despre pregătirile și obiectivele pentru cea de-a doua ediție.
Doamna Profesor Mariana MARIN a fost decorată cu ordinul „Cuvioasa Parascheva”, în semn de pioasă recunoștință pentru întreaga sa misiune didactică și educațională.