La Reședința mitropolitană a avut loc astăzi, 16 august, adunarea stareților și starețelor de la mănăstirile din cuprinsul Eparhiei Chișinăului.
Ședința a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove.
La eveniment au fost prezenţi Preasfinţitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, preşedinte al Sectorului Sinodal Comunicare Instituţională şi Realţii cu Mass-Media, Preasfinţitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, preşedinte al Sectorului Sinodal Mănăstiri şi Viaţă Monahală, Prot. mitr. Vadim Cheibaş, Secretar mitropolitan şi Protopop al Sectorului I, Chişinău, Prot. mitr. Valeriu Potoroacă, Președintele Judecății mitropolitane, stareți și starețe din Episcopia Chișinăului.
Adunarea a debutat cu un cuvânt de salut rostit de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, după care Înaltpreasfințitul Vladimir a făcut o retrospectivă a activității mănăstirilor Mitropoliei Moldovei și a evidențiat evenimentele majore și cele mai emblematice realizări, începând cu anul 1989.
La fel au fost abordate și probleme actuale ale Bisericii și societății de astăzi, precum cea a prezenței și activității Bisericii în societate și în instituțiile statului, etc.
În încheierea întrunirii, Mitropolitul Vladimir a mulțumit stareților și starețelor pentru activitatea pastorală rodnică și misionară, dar și pentru slujirea jertfelnică, în deplină armonie duhovnicească, pe care o desfășoară în sfintele mănăstiri și cu prilejul jubileului Înaltpreasfinței Sale de 70 de ani, a dăruit fiecărui slujitor câte o cruce cu pietre scumpe, cu inscripție aniversară pe verso și un volum editat recent „Gânduri despre Mitropolitul Vladimir”.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md