“Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea” (Lc.6,31). Iată învățătura succintă a Domnului nostru Iisus Hristos despre cum ar trerbui să trăim conform legii lui Dumnezeu. Ce vă doriți vouă, aceea să le doriți și altora, și ceea ce nu vă doriți pentru voi înșivă, să nu le doriți și faceți altora. Și în textele Vechiului Testament, unul dintre înțelepți spunea: Cel care sapă groapa altuia va cădea el în ea şi cel care întinde cursă se va prinde în ea. (Sirah 27, 27)
Orice faptă rea nu am face-o aproapelui mai devreme sau mai târziu vom avea de suferit de pe urma acestui fapt. Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi. Daţi şi se va da…cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura. (Lc.6, 37-38).
În viața de zi cu zi tot mai des uităm aceste reguli de aur. Despre alții ne permitem să gândim și vorbim orice, fără ca să mai privim și la noi înșine. Iar dacă se întâmplă să mai avem vreo intenție bună, întotdeauna încercăm să vedem și dacă vom avea careva beneficii de la înfăptuirea ei, pentru a nu pierde nimic. Însă Dumnezeu ne spune: „Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac…. Dar voi iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.” (Lc. 6, 32-33,35)
Dumnezeu ne spune că faptele bune le fac pentru ai săi și păcătoșii-păgânii. Și atunci cum ar trebuit să fie răsplătit un creștin, dacă el va trăi asemenea păgânilor. Dragostea creștină ar trebui să fie mai presus de dragostea obișnuită. Ea trebuie să fie atotcuprinzătoate, să-i includă nu doar pe ai săi, dar și pe străini, și pe vrăjmași. Toți creștinii sunt copiii Tatălui Ceresc, care au fost răscumpărați prin sfânt sângele singurului Fiu al lui Dumnezeu; și cu toții suntem membrii unei mari familii – ai Bisericii, care ne conduce către patria cerească. Oare este posibil că în această familie să existe conficte și ură, invidie și ceartă? Dumnezeu se așteaptă de la noi să formăm o singură inimă și un singur suflet (Fapte 4, 32).
Sunt dificile pentru noi aceste porunci, căci suntem mult mai predispuși la rău decât la bine, iar porunca iubirii vrajmașilor ne pare chiar imposibilă. Cu adevărat sunt grele aceste porunci pentru omul contemporan, care devine tot mai egoist și tot mai iubitor de sine. Totuși Evanghelia este veșnică, la fel și poruncile ei. Iar dacă aceste porunci ar fi imposibil de îndeplinit, Dumnezeu nici nu ar fi cerut de la noi să o facem. Cel care va tinde spre tot ce e bun și frumos și va cere ajutorul lui Dumnezeu, va reuși să îndeplinească și aceste porunci.
Să revenim totuși la porunca iubirii vrăjmașilor. Cum și în ce anume ar trebui să se exprime această iubire? Mai întâi de toate, trebuie să înțelegem cine sunt adevărații noștri dușmani. Adesea îl catologăm drept dușman pe acela, care în realitate este aproapele nostru, care voit sau nevoit ne-a provocat o suferință, o durere. Dar adevăratul nostru dușman este acel care ne vatămă sufletele, care nu-și dorește mântuirea noastră și într-un fel sau altul ne abate de la calea cea dreaptă a mântuirii. Dușmani ne pot fi și aceea care ne urăsc fără nici un motiv, care ar dori să ne lipsească de bunurile noastre, de sănătate sau chiar de viață.
Cum ar trebui să se manifeste dragostea noastră față de vrăjmași? Să ne iubim vrăjmașii, să nu ne răzbunăm pe ei, să nu răspudem cu rău la rău – nu este același lucru cu a trece cu vederea răul sau a-l ignora. Răul este întotdeauna rău, și mereu trebuie să ne luptăm cu formele și manifestările sale. Dar armele noastre în această luptă ar trebui să fie dragostea, rugăciunea, îndemnurile pline de bunăvoință, în cazurile extreme excluderea omului rău din mijlocul nostru.
În dușmanul nostru ar trebui să vedem aceeași creație a lui Dumnezeu, doar că reprezentând o persoană rătăcită, bolnavă sufltește și care se află într-o stare deplorabilă.
Pentru a învăța să-i iubim pe vrăjmașii noștri, după porunca lui Hristos, trebuie să ne învățăm să nu ne răzbunăm pe dușmani noștri, să nu răspundem cu rău la rău, căci prin aceasta doar vom înmulți răul existent. Dacă ați hotărât să nu vă răzbunați pe dușmanul vostru, deja ați îndeplinit porunca lui Hristos, și ați obținut și o mare victorie, nu asupra dușmanului, dar ați biruit propriul sine, ați biruit răul în esența sa.
E bine să nu ne răzbunăm pe vrăjmașii noștri, dar și mai bine e să le răspundem prin fapte bune. Acesta este un semn bun, și dacă ați făcut-o, deja ați urcat pe următoarea scară, cea a iubirii și blândeții. Așa îl veți urma pe însuși Hristos, care și pe Cruce se ruga pentru dușmanii săi.
Așa, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom încerca să iubim toți oamenii, și pe cei buni și pe cei răi, așa cum ne iubim pe noi înșine, iar aceasta înseamnă să le dorim altora ceea ce ne dorim nouă. Iubind oamenii, îl vom cunoaște și iubi pe Dumnezeu, care ne-a poruncit să ne iubim aproapele. Prin dragoste pentru oameni, vom fi asemenea lui Dumnezeu, căci Dumnezeu dragoste este (1 Ioan 4, 8,16), și vom îndeplini porunca lui Dumnezeu: „cel care iubeşte pe aproapele a împlinit legea” (Rom 13,8).
„Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteți avea? Că și păcătoșii același lucru fac”. Vreau să închei adresându-vă tuturor această întrebare: Tu, ca creștin, ce faci mai mult decât cei care nu-L primesc pe Hristos, cei, în sufletele cărora Hristos nu-și poate găsi un loc? Care este deosebirea dintre ei și tine? Răspunde-ți-vă fiecare…Amin.
Episcop Ioan (Moşneguţu)