În ziua praznicului Întâmpinării Domnului, Episcopul Ioan al Sorocii a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Soroca

În ziua praznicului Întâmpinării Domnului, 15 februarie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Soroca.

După slujbă, Episcopul Ioan a adresat mesaj de felicitare părintelui Nicolae CRAVEȚ, paroh al bisericii și protopop de Soroca, cu prilejul împlinirii a 21 de ani din ziua hirotonirii în treapta de preot.
***

La 40 de zile după Naşterea Domnului Iisus Hristos din Fecioara Maria, cinstim ziua aducerii Pruncului Iisus la templul din Ierusalim, de Preasfânta Lui Maică şi de Dreptul Iosif, care ascultau și împlineau porunca Legii vechi.

În această zi bătrânul Simeon, mişcat de Duhul Sfânt, a venit şi el la templu, unde i s-a împlinit, înainte de moarte, aşteptarea de a-L vedea pe Mesia, precum i se făgăduise. El a văzut, în Pruncul adus la templu, mântuirea pe care Dumnezeu a dăruit-o lumii, mai presus decât toată puterea Legii vechi. Bucuros de această descoperire, bătrânul Simeon a venit în întâmpinarea Pruncului Iisus şi, luându-L în braţe, plin de recunoştinţă, a înălțat minunata lui cântare: „Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne…”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *