„Crucea Ta, Doamne, viaţă şi înviere este pentru poporul tău…”
În fragmentul Evangheliei care se citește mereu în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci se vorbește despre „prețul uceniciei”: Cel ce voieşte să vină după Mine, – cine vrea să mă urmeze și să-mi fie ucenic, – să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Aceste cuvinte exprimă succint învățătura lui Hristos. Cu toate acestea mulți creștini adesea întreabă: „Care este crucea mea?”. Ce înseamnă „să-ți iai crucea ta”?
În noaptea dinaintea răstignirii sale, în grădina Ghetsimani, are loc cea mai dramatică luptă din viața pământească a Mântuitorului. El îi spune Tatălui în rugăciune: Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti. Apoi se roagă și a doua oară, zicând: Părintele Meu, dacă nu este cu putinţă să treacă acest pahar, ca să nu-l beau, facă-se voia Ta. Și a treia oară S-a rugat, acelaşi cuvânt zicând.
Paharul, pe care îl amintește Hristos, este propria Sa suferință și moarte, moarte pe Cruce, reprezintă Crucea Lui, Unica Cruce, pe care doar El este chemat să o ducă. Dar ca om el își dă seama că este liber în alegerea Sa, El poate accepta această Cruce, dar o poate și respinge. Voia sa proprie poate fi diferită – cel puțin potențial – de voința Tatălui său, pe care El o cunoaște. Iar ca rezultat al acestei lupte lăuntrice, Mântuitorul primește voia Tatălui, își unește propria voie cu voia Tatălui și își asumă propria Cruce.
Înțelegem de aici că crucea pe care Hristos ne îndeamnă să o purtăm este, de fapt, voia lui Dumnezeu pentru noi, modul de viață pe care Dumnezeu vrea ca noi să îl alegem; calea pe care suntem chemați să o aleagem în mod liber, pentru a ne uni și noi voia noastră cu voia Tatălui nostru ceresc și cu voia lui Hristos. Dar care este voia lui Dumnezeu pentru noi? Cum să o cunoaștem? Această problemă ar trebui mereu să să fie una de bază a vieții noastre. Și nu este atât de ușor de găsit un răspuns pentru ea. Dacă cineva vă vă spune că este ușor de aflat care este voia lui Dumnezeu, să nu-l credeți. Căci pentru a cunoaște voia lui Dumnzeu, trebuie să avem înțelegerea lui Hristos, trebuie să cunoaștem și să percepem lumea, așa cum Dumnezeu o cunoaște în Hristos. Și această cunoaștere în toată plinătatea sa nu este posibilă pentru oricine, la ea ajungeau doar sfinții.
Și totuși nu suntem complet lipsiți de puterea de a înțelege. Uneori putem simți – cu o anumită limită de încredere – că, într-o anumită situație, cunoaștem, sau cel puțin suntem aproape de cunoașterea faptului ce și-ar dori Dumnezeu Însuși pentru noi. Și anume în astfel de cazuri, vom înțelege și faptul că calea pe care Dumnzeu a pregătit-o pentru noi presupune o cruce – crucea noastră. Acest fapt implică și înțelegerea că voia noastră de multe ori este diferită față de voia lui Dumnezeu, și că noi nu ne dorim să bem acest păhar, pe care ni-l oferă Tatăl nostru – și totuși voluntar, prin decizie liberă decidem că vom bea din din el, că îl vom bea până la capăt.
Iar cum să reușim să ne luăm această cruce ne spune Însuși Mântuitorul – „Cine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine”. Ce reperezintă acest sine? Fiecare dintre noi este creat după chipul lui Dumnezeu, fiecare reprezentăm o icoană vie a lui. Omul nu e doar pentru sine, ci și pentru Dumnezeu. Și astfel totul ce ne face neasemănători cu Dumnezeu, reprezintă acel sine pe care trebuie să-l lepădăm. Sinele este omul căzut, acea haină murdară a păcatului, sau acele haine pe care le-a îmbrăcat omul după căderea sa. Deci pentru a urma lui Hristos, trebuie să ne lepădăm de acest sine, trebuie să revenim la goliciunea pe care o avea Adam înainte de cădere.
Să ne întrebăm, fraților, care este pentru fiecare dintre noi crucea pe care Hristos ne îndeamnă să o purtăm. Și să ne folosim toate darurile duhovnicești cu care ne-a înzestrat Dumnezeu pentru a înțelege care este crucea pe carea ne-a rânduit-o Dumnezeu. Atunci această cruce va deveni cu adevărat vizibilă în lumea vieții de zi cu zi, dar și în adâncul ființei noastre.
Și găsind-o, asemenea unei comori de mare preț, s-o ducem urmându-L pe Hristos. Dacă aceasta este adevărata cruce a vieții noastre, ne va părea chiar ușoară, căci aceasta va fi crucea pe care o va purta alături de noi Hristos.
Să ne purtăm crucea cu multă bucurie şi recunoştinţă faţă de Hristos, care a purtat-o pentru păcatele noastre şi ne-a lăsat-o ca pe un dar de preţ făcut prietenilor săi. Iar în suferinţele vieţii să privim cucea și să ne spunem: „Hristos a suferit nevinovat pentru mine şi eu nu voi putea răbda câtuși de puţin?”. Să ne bucurăm de Cruce primind şi răbdând încercările vieții, ştiind că prin ele vom dobândi bucuria vieţii veşnice.
Amin.
Episcop Ioan (Moşneguţu)