Vineri, 8 octombrie 2021, ziua prăznuirii Sfântului Cuviosului Serghie de Radonej, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul IOAN, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârșit slujba Acatistului Cinstitului Acoperământ al Maicii Domnului și Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.
Sfântul Serghie de la Radonej, considerat unul dintre ocrotitorii spirituali ai Rusiei, este pomenit de Biserica Ortodoxă în data de 25 septembrie / 8 octombrie.
Sfântul Serghie de la Radonej s-a născut în 1314. După ce s-au mutat în Radonej, părinții Sfântului Serghie au murit, iar el a împărțit averea săracilor și s-a retras în sihăstrie.
Sfântul Serghie a fost tuns în monahism la vârsta de 23 de ani. Mai târziu Episcopul Teognost i-a dat binecuvântare Sfântului Serghie de a construi o mănăstire cu hramul „Sfânta Treime” în locul unde își făcuse chilie.
Sfântul Serghie s-a învrednicit de a vedea pe Maica Domnului împreună cu Sfinții Apostoli Petru și Ioan în timp ce se afla la rugăciune.
A trecut la Domnul, știindu-și sfârșitul vieții mai înainte cu șase luni, la vârsta de 78 de ani.
În 1422 Sf. Serghie a fost declarat ocrotitor al Rusiei.