Marți, 1/14 septembrie 2021, Începutul Anului Nou bisericesc și ziua de pomenire a Cuviosului Părinte Simeon Stâlpnicul, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârșit slujba de sfințire a Prestolului și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din satul Cașunca, raionul Florești.
La slujba euharistică s-au rugat prot. mitr. Ioan ZÎMBREANU, protopop de Florești, arhim. PATROCL (Porombac), duhovnicul mănăstirii Rudi, prot. Rodion DOBOȘ, parohul bisericii, preoții Protopopiatului Florești, enoriașii și ctitorii acestei biserici.
În timpul Liturghiei, protoiereul Rodion DOBOȘ, parohul bisericii, a fost decorat cu dreptul de a sluji Sfânta Liturghie cu ușile împărătești deschise până la Tatăl nostru, iar protoiereul Petru CIUBOTARU, parohul bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Gvozdova, același raion, cu ocazia aniversării celor 20 de ani de slujire Altarului, a fost gratificat cu paliță și Cruce cu pietre scumpe.
La sfârșitul slujbei, PS Ioan a adresat cuvânt pastoral și felicitări comunității bisericești cu prilejul sfințirii locașului sfânt, de asemenea, am transmis și binecuvântarea părintescă a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova.
În continuare, un grup de copii al școlii duminicale i-a bucurat pe cei prezenți cu un recital de muzică bisericească, iar părintele paroh a exprimat tuturor mulțumire pentru participare la această slujire praznicală, dar și pentru toată osteneala depusă la înfrumusețarea casei Domnului.