Pericopa evanghelică din această duminică ne propune pilda lucrătorilor la vie, lucrătorilor nerecunoscători care s-au ridicat împotriva stăpânului.
Un anumit proprietar a sădit o vie, „a împrejmuit-o cu gard; a săpat într-însa teasc, a clădit un turn de pază şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.” Proprietarul le-a încredințat pe deplin averea sa lucrătorilor în speranța că aceștia vor munci, vor strânge roada și vor da-o stăpânului. Dar lucrătorii au procedat altfel.
Deoarece cunoaștem conținutul parabolei, să încercăm să pătrundem în esența ei.
Adam a fost chemat de Dumnezeu să cultive grădina Edenului – grădina sufletului său, acea vie, pe care a sădit-o Dumnezeu. Și fiecăruia dintre noi îi este încredințat cel mai de preț dar din lume – sufletul omului. Să ne aducem aminte cu câtă râvnă începe adesea revenirea noastră la Hristos, râvna cu care ne grăbeam către biserică. Trece timpul și pentru mulți viața creștină începe să devină o povară, tot mai des ne este greu să trecem peste starea de lenevire, nu ne mai dorim să facem un efort suplimentar pentru a primi mai des Sfânta Împărtășanie, uităm de citirea Evangheliei, iar rugăciunea de seară o prescurtăm la o adresare somnoroasă „Doamne, miluiește!”
„Când a sosit vremea roadelor, a trimis pe sljitorii săi la lucrători, ca să ia partea lui de roade.”
Agitația vieții de azi ne face incapabili să mai deslușim cele din jur, să-i vedem pe acei „slujitori” ai lui Dumnezeu, care au fost trimiși să ia și de la noi partea de roade cuvenită, acel rod al împlinirii evangheliei: al blândeții, iubirei aproapelui, respectului față de părinți, al faptelor bune față de toți acei care au nevoie de noi.
În viața noastră se întâmplă evenimente extraordinare: salvarea de la moartea sigură, rezolvarea unor situații dificile, cineva poate fi martorul unui adevărat miracol, și multe altele, care ne arată providența lui Dumnezeu. În toate aceste situații, trăim într-adevăr apropierea de noi a lui Hristos. Însă oare și înțelegem acest lucru?
«La urmă a trimis la ei pe fiul său, zicând: se vor ruşina de fiul meu; însă lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: acesta este moştenitorul, veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui».
S-ar părea că cele întâmplate ar trebui să aprindă în noi flacăra dragostei față de Dumnezeu. Dar este uimitor cât de repede omul uită despre ajutorul primit de la Dumnezeu și continuie să trăiască cu senzația că este „stăpânul” absolut al vieții sale. Cât de des, și cu câtă nepăsare, ne întoarcem la aceleași vicii care aproape ne ruinează sufletul și trupul. Ne trăim viața de zi cu zi, fără a-i lăsa loc în ea și lui Hristos.
Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători? – este o întrebare aderesată nouă tuturor.
Această parabolă evanghelică ne vorbește despre suferința Mântuitorului care a primit-o pentru fiecare dintre noi. Este o duminică care precede sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci în care vom poposi în curând. Neglijența noastră și nedorința noastră de a ne purta crucea ne face asemenea lucrătorilor celor răi din această parabolă. Primind Taina Sfântului Botez, creștinul nu mai poate trăi doar pentru sine, căci esența creștinismului este aceasta: „Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul pentru Mine, acela îl va mântui. Că ce foloseşte omului dacă va câştiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi? „(Luca 9: 24-25). Crucea este simbolul biruinței asupra păcatului, asupra iubirii de sine.
Calea mântuirii creștinului este calea îngustă a Golgotei, calea care duce către viața veșnică cu Hristos. „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie” (Luca. 9, 23).
Parabola evanghelică de astăzi ne cheamă pe toţi la cultivarea „viei lui Dumnezeu” cu multă grijă și responsabilitate. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să ne bucurăm de harul chemării Sale şi de roadele pe care le vom aduce spre slava Lui, amintindu-ne și de pilda talanţilor, că la sfârșitul ostenelilor noastre și nouă ni se va spune: „slugă bună si credincioasă intră întru bucuria Domnului tău” (Matei 25, 23). Amin!
Episcop Ioan (Moşneguţu)