Mesajul de felicitare al PS Ioan, Episcop de Soroca, adresat PS Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, cu prilejul aniversării a zece ani de la hirotonia episcopală

Preasfinția Voastră,

Cu prilejul aniversării a zece ani de la hirotonia episcopală a Preasfinției Voastre, am deosebita bucurie și dragoste de a Vă adresa cordiale felicitări dimpreună cu alese urări de ani lungi de viață, multă sănătate, pace și bucurii duhovnicești.

Harul Duhului Sfânt să se reverse totdeauna cu îmbelșugare asupra Preasfinției Voastre, ca ajutor spre continuarea frumoaselor realizări pastorale, misionare și culturale!

Asigurându-Vă de aleasa noastră prețuire, la popas aniversar, ne rugăm Bunului Dumnezeu să Vă întărească duhovnicește și trupește în înfăptuirea activităților ierarhicești în folosul Sfintei noastre Biserici Ortodoxe din Moldova.

Întru mulți și fericiți ani, Preasfinția Voastră!

Cu dragoste întru Hristos,

IOAN,
EPISCOP DE SOROCA,
VICAR AL MITROPOLIEI CHIŞINĂULUI ŞI A ÎNTREGII MOLDOVE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *