În dimineața zilei de vineri, 9 octombrie 2020, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca, de ziua Adormirii Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul.
La această slujbă, alături de Episcopul Sorocii au înălțat rugăciuni: Prot. mitr. Nicolae Craveț, Protopop și secretar al Vicariatului Soroca și un sobor de preoți și diaconi.
În cadrul Sfintei Liturghii, Ierarhul a rostit rugăciuni de mulțumire pentru harul revărsat de Dumnezeu asupra sa și asupra credincioșilor.
După pericopa evanghelică, PS Ioan a evidențiat în cuvântul predicatorial crâmpeie din viața și activitatea Sfântului Ioan Evanghelistul, cel care l-a urmat cu iubire și smerenie pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Sfântului Ioan Teologul este primul din cei doar trei Sfinți din istoria Bisericii noastre de aproximativ două mii de ani care este numit Teologul, din cauza profunzimii teologice a Evangheliei sale. Noul Testament conține patru alte cărți care îi sunt atribuite Sfântului Ioan Teologul: trei epistole, scrise în jurul anului 90 după Hristos, și cartea Apocalipsei, scrisă în jurul anului 95. Sfântul sărbătorit astăzi a adormit întru Domnul la vârsta de circa 100 de ani, în jurul anilor 96-100 după Hristos. El a înțeles că Dumnezeu este iubire și a învățat acest lucru pe toți. Tradiția spune că toată învățătura sa în activitatea misionară desfășurată se concentra pe iubirea Lui Dumnezeu și iubirea între frați.
Către final, cu prilejul serbării zilei ocrotitorului spiritual, Episcopul Ioan a primit din partea clerului slujitor și a enoriașilor, alese cuvinte de felicitare.